Intrări în categorie: 34
Intrări afişate: 31-34
Pagini: « 1 2 3 4

Sortează după: Data · Denumire · Evaluare · Comentarii · Descărcări · Vizualizări

Inspirat dintr-un roman al lui Leonard Wisserley,filmul este o parodie la adresa politicului epocii,cu un Peter Sellers în mare formă,interpretând nu mai puţin de trei roluri. Un ducat liliputan din centrul Europei nu găseşte altă soluţie pentru eliminarea crizei financiare decât declararea războiului cu Statele Unite ale Americii. Calculul este simplu: țara agresoare va fi rapid înfrântă şi apoi vor intra în acţiune obişnuitele resurse de reconstrucţie finanţate de victorioşi. Dar un şef militar care n-a înţeles cum stau lucrurile şi grupul său de arcaşi se întorc aducând cu ei nu numai un general luat ostatic,ci şi un mare om de ştiinţă împreună cu ultima sa invenţie: bomba Q,de mii de ori mai puternică decât cea cu hidrogen. scrin
Рейтинг:4.5
The Mouse That Roared – Șoricelul se pune cu Elefantul (1959)
În urma unei lupte aeriene, un soldat pământean se trezeşte prizonier pe o altă planetă. El face echipă cu un extraterestru, în încercarea de a supravieţui în lumea ostilă. În cele din urmă, omul descoperă că îl interesează soarta extratereştrilor, într-un mod cu totul neaşteptat..www.filmenet.ucoz.com scrin
Рейтинг:4.5
Enemy Mine – Inamicul meu (1985) – filme online
200 de ani înainte de naşterea lui Hristos şi Roma este noua superputere a lumii antice. Ea crede că este invincibilă – dar un singur om este destinat pentru a schimba asta. El este un om obligat prin jurământ sa razbuna relele pricinuite casei lui şi, în căutarea de răzbunare, el nu se va opri de la nimic. Hannibal (Alexander Siddig) explorează omul din spatele mitului, dezvăluind ceea ce a condus la una dintre cele mai indraznete mutări militare din istorie. Cu 40.000 de soldaţi şi 37 elefanţi, el a mărşăluit 1.500 mile pentru a-i infrunta pe duşmanii săi, pe propriile lor pământuri. A fost un act atât de îndrăzneţ că puţini oameni au crezut acest lucru posibil. Hannibal combină dramă, cele mai recente cercetări istorice şi de cercetările de ultimă ora ale CGI pentru a aduce aceasta poveste spectaculoasa la viaţă. scrin
Рейтинг:1.5
Hannibal (2006) – filme online
THE PACIFIC relatează povestea reală a destinelor intercalate a trei puşcaşi marini – Robert Leckie (James Badge Dale), Eugene Sledge (Joe Mazzello) şi John Basilone (Jon Seda) – de-a lungul întregilor operaţiuni de pe frontul din Pacific, în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Miniseria merge pe urmele acestor oameni şi a tovarăşilor lor de luptă, de la prima lor victorie înpotriva japonezilor, la Guadalcanal, până în pădurile tropicale din Cape Gloucester şi fortăreţele din Peleliu, de-a lungul dunelor de nisip însângerate de pe Iwo Jima şi-a ororii numite Okinawa şi până la triumfătoarea şi deloc uşoara întoarcere acasă după declararea victoriei împotriva Japoniei. scrin
Рейтинг:0.0
The Pacific – Pacific (2010) – Miniserie